- 10%

Iata-ma – Literatura Contemporana – Humanitas Fiction

Vandut de librex.ro

SKU: 068cada8a4c6 Categorii: , , Tag:

lei54.00 lei48.60

100 în stoc

Cumpara Acum

PRETURILE POT SUFERI MODIFICARI

Cu mult umor şi profundă melancolie, Jonathan Safran Foer construieşte o poveste multistratificată, greu de sintetizat în câteva cuvinte. Focalizează lentilele camerei sale imaginare asupra unei familii evreieşti din Washingtonul zilelor noastre şi demolează, nivel după nivel, construcţia existenţei ei intime şi sociale, până ajunge la sâmburele care-i alimentează viaţa şi care se dovedeşte a fi mai fragil şi mai vulnerabil decât şi-ar fi imaginat. Julia, o arhitectă „care n-a construit niciodată nimic”, după cum se autodefineşte, şi Jack, soţul ei, scenarist de succes al postului HBO, dar neîmplinit profesional, trăiesc împreună cu cei trei fii ai lor, Sam, Max şi Benjy – trei copii cu personalităţi complexe şi sofisticate , în confortul metroolei americane, ducând o viaţă tihnită, îmbogăţită de mici ritualuri laice, care-i definesc ca familie. Când, cu puţin timp înainte de ceremonia de bar mitzvah a fiului lor cel mare, Sam, Julia descoperă în telefonul soţului ei mai multe mesaje cu un conţinut sexual explicit, totul sare în aer, scoţând la iveală o adevărată spirală a crizelor identitare. O panoplie de rude: bunici, străbunici, veri şi unchi intră în scenă pentru a întregi tabloul, nefăcând altceva decât să complice şi mai mult lucrurile, care se vor reaşeza în cele din urmă, reconfigurând relaţiile din interiorul familiei.   Punând în discuţie ce înseamnă să fii uman, Iată-mă e un mare roman american al vremurilor noastre, având în centrul lui disoluţia unei familii şi disparitia valorilor morale, o capodoperă despre cum trăim acum.

Editura: Humanitas Fiction

Logo